Fostul mare internațional german Lukas Podolski a fost eliminat într-un meci caritabil, pe care chiar el l-a organizat, după ce a sărit furios la gâtul arbitrului și a aruncat cu apă pe teren.
Fostul atacant s-a retras de la națională în 2017, după ce a adunat 130 de selecții și a marcat 49 de goluri în tricoul „Panzerelor”.
Lukas Podolski a luat parte la Schauinsland Reisen Cup cu polonezii de la Gornik Zabrze, care au intrat în competiția organizată în sală alături de alte cinci echipe europene.
Fostul mare internațional german și-a pierdut cumpătul și a fost eliminat de pe teren la partida din semifinalele turneului cu nemții de la Rot Weiss Essen, în urma unei faze în care veteranul de 37 de ani l-a pus la podea pe un fotbalist scăpat spre poarta echipei sale și apoi a sărit la gâtul arbitrului, după ce acesta a dictat fault.
Podolski l-a confruntat agresiv pe „fluieraș” și nu i-a lăsat nicio alternativă decât eliminarea. Apoi, ca într-un film de comedie, fostul star al lui Arsenal și Bayern a sărit peste panoul publicitar de pe marginea terenului și a continuat să se certe cu oficialul partidei amicale.
Atacantul a început ulterior să arunce cu apă spre teren și spre arbitri în ceea ce a fost punctul culminant al unui meci dominat de întreruperile dese cauzate de faulturile comise de ambele combatante.
Podolski se află încă în activitate la nivel de club în țara sa natală Polonia, după ce a revenit la echipa orașului în care s-a născut, Gornik Zabrze, în 2021.
În mod ironic, Polonia a refuzat în 2003 să îl convoace la echipa de seniori pe atacantul care urma să marcheze 49 de goluri pentru Germania din cauză că Podolski avea „doar unul sau două meciuri bune în Bundesliga”, la acea vreme.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER